Clasa a 10-a:

Când eram în clasa a 10-a, la ora de engleză, am privit-o pe fata de lângă mine. Era așa-numita “prietenă cea mai bună”. M-am uitat la părul ei lung și mătăsos și mi-am dorit să fie a mea. Dar ea nu mă vedea altfel, iar eu știam asta. După curs, ea a mers la mine și mi-a cerut notițele de la cursurile de cu o zi înainte, iar eu i le-am dat. Ea a spus “mulțumesc” si mi-a dat un sărut pe obraz. Am vrut să-i spun, voiam să știe că nu vreau să fim doar prieteni, o iubesc, dar eram prea timid și nu știam cum să i-o spun.

Clasa a 11-a:

A sunat telefonul. La celălalt capăt, era ea. Era în lacrimi, mormăindu-mi despre cum dragostea îi distrusese inima. Mi-a cerut să vin, pentru că nu voia să fie singură, așa că am făcut-o, am mers la ea. Când m-am așezat lângă ea, pe canapea, m-am uitat în ochii ei moi, dorind să fie a mea. După 2 ore, un film și trei saci de chipsuri, ea a decis să meargă să doarmă. S-a uitat la mine, a spus “mulțumesc” și mi-a dat un sarut pe obraz. Am vrut să-i spun, voiam să știe că nu vreau să fim doar prieteni, o iubesc, dar eram prea timid și nu știam cum să i-o spun.

Ultimul an:

Cu o zi înainte de bal am mers să o văd. „Tata este bolnav, a spus ea; nu știu dacă voi putea merge la bal. În clasa a 7a ne făcuserăm o promisiune, aceea că dacă niciunul dintre noi nu va avea un partener cu care să meargă la bal, vom merge împreună, ca fiind “cei mai buni prieteni”. Așa am făcut. În noaptea balului, după ce s-a încheiat totul, stăteam în pragul ușii ei, m-am uitat la ea, mi-a zâmbit și m-a privit cu ochii ei de cristal. Apoi a spus: “M-am simțit minunat, mulțumesc!” Și mi-a dat un pupic pe obraz. Am vrut să-i spun, voiam să știe că nu vreau să fim doar prieteni, o iubesc, dar eram prea timid și nu știam cum să i-o spun.

Ziua absolvirii:

A trecut o zi, apoi o săptămână, apoi o lună. După care a venit ziua absolvirii. Am urmărit cum corpul ei perfect plutea ca un înger pe scenă, luându-și diploma. Înainte ca toată lumea să se întoarcă acasă, ea a venit la mine în hainele și pălăria ei de absolvire, și a plâns când am îmbrățișat-o. Apoi și-a ridicat capul de pe umărul meu și a spus: “Tu ești cel mai bun prieten al meu, mulțumesc” și mi-a dat un sărut pe obraz. Am vrut să-i spun, voiam să știe că nu vreau să fim doar prieteni, o iubesc, dar eram prea timid și nu știam cum să i-o spun.

Câțiva ani mai târziu:

Stăteam în pragul bisricii, ea se căsătorea… Am privit-o spunând „da” și am condus-o spre noua ei viață, căsătorită cu un alt bărbat. Dar înainte de a pleca, a venit la mine și a spus: “ai venit, îți mulțumesc!” și m-a sărutat pe obraz. Am vrut să-i spun, voiam să știe că nu vreau să fim doar prieteni, o iubesc, dar eram prea timid și nu știam cum să i-o spun.

Înmormântarea:

Anii au trecut, am ajuns să privesc sicriul unei femei care a fost cea mai bună prietenă a mea. În cadrul slujbei, părintele a citit o scrisoare, pe care prietena mea o scrisese în anii de liceu. Iată ce scria în ea: „Mă uit la el și doream ca el să fie al meu, dar nu mă vedea decât ca pe cea mai bună prietenă… Vreau să-i spun, vreau să știe că nu vreau să fim doar prieteni, îl iubesc, dar sunt prea timidă și nu știu de ce. Aș vrea să-mi spună că mă iubește!” „Același lucru mi-am dorit și eu….atunci am plâns.”